Atelier de meşteşuguri – primele lucruri concrete

CERT-existaosansa-atelier-mestesuguri„Fii Cetăţean activ” implicat în exercițiul de învățare a cetățeniei active pentru voluntarii si tineri din Buhuși,

Implică-te în activitățile Atelierului de mesteșuguri- Voluntari creativi !

Apar primele lucruri concrete. Este CERT. Deși vacanță, concedii, căldură… am mers încet, dar… sigur.

Atelierul va funcționa pe secțiuni sub îndrumarea a cinci doamne ( deocamdată), în baza unui acord de colaborare:

Cusături cu mărgele și Confectionarea de bijuterii- responsabil Ana Vatavu,

Quilling- decorațiuni și ornamente de Crăciun- responsabil dna Irena Untea,

Cusături tradiționale- responsabil dna Chelaru Tinca și d-na Olga Ceaunaș

FIMO responsabil dna Dumitru Ana Maria și Cosmin Timofte.

Obiectele rezultate vor fi reunite într-o expoziție cu vânzare în cadrul spectacolului ,, Casa sufletului ”, programat a se desfășura în data de 20 decembrie 2015.

Pentru că apreciem implicarea doamnelor, prin semnarea și ducerea la îndeplinire a acordului de colaborare, Asociatia „Exista o Sansa” va înmâna tuturor celor care își aduc contribuția la realizarea acestei activități distincția de ,,Cetățean activ” implicat în exercițiul de învățare a cetățeniei active pentru voluntarii si tinerii din Buhuși, Participant la implementarea proiectului „CERT, o şansǎ pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret”-Primul proiect de infrastructură pentru tineret şi voluntariat din localitatea Buhuşi, judeţul Bacău.

Diploma se va înmâna într-un cadru cu public larg participant la spectacolul de traditii ,, Casa sufletului”. Activitatea desfășurată în cadrul ,,Atelierului de mesteșuguri- Voluntari creativi”este voluntară și va fi mediatizată ca exemplu de implicare voluntară indiferent de vârstă.

Facem apel pe această cale să vă alăturați proiectului nostru și împreună vom fi mai puternici, mai buni, mai intelepți, mai îngăduitori și apți să dăruim din tot ce Dumnezeu ne-a dăruit noua.

Pentru înscrierea la Atelierul de tradiţii, contactaţi:

Asociația Există O Șansă- tel: 0734339106

E-mail: cert@existaosansa.ro

Întâlniri importante în sesiunea de azi.Este CERT. Deși vacanță, concedii, căldură… am mers încet, dar… sigur….

Posted by CERT – Centrul de Resurse pentru Tineret on Tuesday, September 1, 2015


Proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre Fondul ONG în România, accesaţi www.fondong.fdsc.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Conţinutul acestui anunţ nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor anunţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *